André Gide (1869-1951) este una dintre cele mai importante și controversate figuri din literatura europeană modernă. Opera sa conține numeroase scrieri autobiografice. Povestea tinereții sale, a primilor ani de maturitate și a descoperirii propriilor sale tendințe sexuale este relatată în Si le grain ne meurt (1926), iar eseul Corydon (1924) tratează în mod deschis problema homosexualității. A fost fondator al influentei Nouvelle Revue Française, N.R.F., și director până în 1941, când a demisionat deoarece revista a încăput pe mâinile colaboraționiștilor. Gide considera că nu a scris decât un roman în adevăratul sens al cuvântului – Falsificatorii de bani (1926), restul ficțiunilor fiind povestiri satirice cu elemente de farsă, precum Pivnițele Vaticanului (1914), sau povești ironice spuse la persoana întâi precum Imoralistul (1902) și Ușa îngustă (1909). În ideea de a scrie „un mare roman feminist”, publică în 1929 Școala nevestelor (École des femmes) din care se naște un triptic, urmând Robert (1930) și Geneviève(1936). Reflecțiile lui Gide asupra vieții și literaturii sunt cuprinse în jurnalele sale care se întind pe o perioadă de 60 de ani, 1889-1949. În 1947, a primit Premiul Nobel pentru Literatură: „Pentru opera sa vastă și valoroasă din punct de vedere artistic, în care problemele și condiția umană au fost prezentate cu o dragoste neînfricată pentru adevăr și o profundă pătrundere psihologică.”