Printr-un laborios demers hermeneutic, ce dezvăluie relația dintre psihanaliza lecturii și fenomenologia rescrierii diferitelor variante păstrate astăzi doar în manuscrise sau în publicații periodice, Marian Papahagi explorează mecanismele prin care privirea critică survolează

complexa rețea intertextuală a unor opere ce au configurat specificul literaturii în secolul al XX-lea.

Dincolo de conturarea unor personalități cu o remarcabilă conștiință estetică și socială, precum Ana Blandiana, Marin Sorescu, Gellu Naum, Marin Preda, Fernando Pessoa, Jorge de Sena, Eugenio Montale sau Guido Gozzano, rafinatele sale eseuri și studii critice conjugă

formulele criticii de întâmpinare cu analiza diacronică în abordarea operei unui autor, percepând semnele unei posibile evoluții creatoare sau ale deplinei maturizări artistice.

Ca mediatoare între lumea ficțiunii și universul lăuntric al cititorului, cu pasiunile, așteptările sau aprehensiunile lui nerostite, cărțile privilegiază, la un nivel superior de lectură, un fertil dialog între marii creatori și scrierile lor, sub semnul unei constelații de simboluri, motive și

imagini universale.