Prezenta antologie reunește, într-o succesiune cronologică, câteva dintre principalele contribuții critice dedicate lui Lucian Blaga, publicate în prima jumătate a secolului XX.

Momentele esențiale ale receptării sale sunt ilustrate de vocile critice reunite. Sextil Pușcariu, de pildă, recunoaște încă din 1919 „scânteia divină” a poetului, identificând în debutul său maturitatea și originalitatea unui creator autentic. Ion Agârbiceanu adaugă dimensiunea filosofică și mistică, prezentându-l pe Blaga drept un „poet filosof” capabil să contribuie la regenerarea spirituală a neamului românesc. În plan critic, Eugen Lovinescu analizează cu rigoare specificul modernist al liricii blagiene, punând în evidență rolul imaginii și al comparației ca mijloace definitorii, dar și riscurile imitării lor de către epigoni. Într-un alt registru, Mircea Eliade îl consacră pe Blaga ca filosof al culturii, pentru care misterul și mitul constituie coordonate fundamentale, integrând astfel opera sa în circuitul ideilor universale.

„Spre deosebire de înaintașii săi, între poeții mari ai noștri, el renunță la rimă, scriind numai versuri albe, ca mulți dintre poeții moderni ai altor națiuni. O înlocuiește un ritm de o deosebită muzicalitate, curgător și variat, uneori onomatopeic (ca în poezia Stalactita), alteori rapsodic, apoi bogăția cea mare de figuri evocative, dar mai ales sinceritatea tonului, care se transmite imediat asupra noastră, atingând coardele acordate pe același ton din sufletele noastre și făcându-le să vibreze de la întâile versuri. Aceasta e dovada cea mai evidentă că Lucian Blaga are calitatea principală a unui poet: scânteia divină.”

Sextil Pușcariu

„E aici un tânăr care întinde brațe de energie către tainele lumii. Tainele nu se prind niciodată, căci avem un singur chip de a le prinde: să le trăim. Dar avântul acestor brațe drept și nobil întinse trebuie prețuit și el ca distincția, de o așa de naturală grație, a formei.”

Nicolae Iorga

„Într-o epocă în care limba e roasă de o uzură milenară, în care metaforele au devenit moneda ștearsă a cuvântului comun, în care asistăm totuși la încercările disperate, dar neizbutite ale tinerilor scriitori de a prinde din aer imagini rare pentru a crea o figurație verbală distinctă de cea a generațiilor ce ne-au precedat, d. Lucian Blaga a adus o contribuție fericită.”

Eugen Lovinescu

„Blaga vorbește rar, aproape silabisind fiecare cuvânt, și te privește în ochi, concentrat, dar ai senzația că privirile lui trec peste tine, și nu o dată te simți ispitit să întorci capul, să întâlnești și tu năluca pe care o țin­tește el. De altfel, după cum am avut prilejul să mă conving de mai multe ori la București, Blaga arareori e bucuros să poarte o conversație. Rămâne tăcut în mijlocul celorlalți, și tăcerea aceasta se prelungește câteodată tulburătoare…”

Mircea Eliade