Proza ultrascurtă e precum cursa de 100 de metri plat. Clipești și ai pierdut startul, clipești din nou și e gata. Dar e proba regină a atletismului, cea care naște cel mai mare interes, cea pentru care pregătirea e draconică, cea la care departajarea e la milimetru.

Nic și Laura fac un adevărat maraton compus din curse de 100 de metri. Imaginează în doi, își predau ștafeta unul altuia (fără orgoliul semnăturii distincte), înlănțuie hohote de râs și emoții, dar și, uneori, gânduri ce se cer mai îndelung mestecate. Citiți și apoi jucați și voi jocul lor de-a proza ultrascurtă.

Răzvan Penescu

Spune-se că în octombrie 1975, Ilie Năstase a înfruntat-o pe marea campioană Evonne Goolagong într-un meci demonstrativ de un singur set, în Mission Viejo, California. Deși a intrat pe teren îmbrăcat într-o superbă rochiță, Ilie al nostru a luat bătaie cu șapte la cinci, spre deliciul publicului american.

În cartea pe care o țineți acum în mână, Nic Popescu participă alături de Laura Stanciu într-un adevărat turnir de flash fiction – gen încă prea puțin dezvoltat la noi, dar care vine tare din urmă, iar perspectivele îi sunt trandafirii: se citește ușor și se râde. Asta-i partea luminoasă din flash fiction. Partea lui mai puțin simpatică este că se scrie foarte greu, și din acest motiv am numit „turnir” cartea celor doi; gândiți-vă la un meci amical, în care se joacă numai la fileu! Da, Scurt pe doi este o carte-spectacol, pentru deliciul cititorilor

Mihai Buzea – scriitor