"O fascinație nelămurită, căreia i s‑ar putea spune și – invers – nelămurire fascinantă, caracterizează mai mereu receptarea pieselor lui Marin Sorescu din Setea muntelui de sare.

În cazul pieselor soresciene, optimismul este mereu bine temperat. Iluminările din finalul lor reabilitează umanitatea firească, reactivează speranța, însă nu garantează deloc înfăptuirea unei lumi noi, desprinsă de constrângerile celei anterioare.

Fondatorul unei formule dramatice absolut originale, Marin Sorescu poate fi considerat cel mai pregnant dramaturg român postbelic." Cosmin Borza