Autorul romanului-fenomen Crazy Rich Asians ne poartă din Capri până la New York alături de tânăra Lucie Tang Churchill, care trebuie să aleagă între doi bărbați și două culturi diferite.

Fiica unei chinezoaice născute în SUA și a unui newyorkez din înalta societate, Lucie și-a negat mereu moștenirea sa culturală asiatică. Așadar, când îl întâlnește pe George Zao, pe superba insulă Capri, nu-l poate suferi. Nu suportă galanteriile acestuia și îi displace că el și-a permis s-o sărute lângă ruinele unei vile romane.

Dar, peste ani, când George apare, din întâmplare, în East Hampton, unde Lucie își petrece weekendul cu logodnicul său, tânăra se simte, în mod inexplicabil, atrasă de el. Astfel că se trezește repede prinsă într-un vârtej de minciuni spuse familiei, logodnicului ei și, nu în ultimul rând, sieși.

Într-o lume a privilegiaților, a mâncărurilor decadente și a modei haute couture, aceasta e o poveste de dragoste cu adevărat modernă și o comedie impecabilă.

Cea mai bună carte din 2020 pentru NPR, MARIE CLAIRE și THE NEW YORK POST.

„Urmând semnele către grădina din vârful dealului, a urcat scara din spatele vilei vechi și a ajuns într-o poiană cu palmieri tropicali, care alcătuiau un crâng verde și luxuriant. Când a intrat, a zărit o fântână arteziană de marmură care susura lângă o bancă etruscă frumos sculptată. Încercând să-și limpezească gândurile, s-a așezat un moment în locul acela liniștit, învăluit în verdeață și în sunetele de împerechere de la mijlocul verii ale unui cor de cicade. Cât ținuse prânzul, mintea i se contorsionase ca un acrobat de la Cirque du Soleil, din cauza lui George și a mamei lui. De ce erau ceilalți atât de nemilos de critici? Surorile Ortiz erau niște ipocrite. Nu le plăcea stilul «țipător» al doamnei Zao, dar nu erau și ele țipătoare în felul lor? De câte ori le vedea, purtau ținute imaculate din cap până-n picioare, iar sultana însăși confirmase că surorile se îmbrăcau în haine haute couture. [...] În același timp, Lucie era foarte supărată pe ea însăși. De când fusese cu George la Casa Malaparte, se gândea obsesiv la faptele ei. Îi era rușine că își îngăduise să plângă în brațele lui. Niciodată nu hohotise atât de dramatic în fața nimănui, nici măcar a mamei sale, și se întreba ce o fi crezând acum el despre ea.“