Încă nu pot să-mi lămuresc în minte care a fost primul tău gând, când ai simţit că mâna mea se lasă pe umărul tău... Parcă te văd... La primul contact, nici n-ai prins de veste... Zăceai, adânc cufundat în gândurile negre în care te lăsase femeia aceea... fosta ta soţie... Am apăsat ceva mai tare. Tu încă nu te-ai mişcat. Trebuia deci să redublez apăsarea, dar asta mă încurca teribil, căci da alt aer chipului providenţial al intervenţiei mele. Apăsând mai tare, de la început puteam să-ţi provoc o surprindere neplăcută, care s-ar fi repercutat în cine ştie ce impresii sau, Doamne, poate chiar reacţii... O, nu e chiar aşa de uşor să cobori ca o providenţă alinătoare... în orice caz, e riscant...