Epuizată după ce şi-a căutat ore în şir fostul iubit pe străzile unui oraş necunoscut, o femeie intră într-o librărie şi acolo, printre cărţile în mijlocul cărora încearcă să se regăsească, un bărbat îi oferă o ceaşcă de ceai. Este acesta sfârşitul poveştii? Cum poţi şti care e adevăratul sfârşit? Când te părăseşte iubitul, când te împaci cu gândul, când renunţi să-l mai urmăreşti, când închei cartea despre el? Şi ce înseamnă o poveste de dragoste? E mai întâi povestea sau mai întâi dragostea? Ce înseamnă să iubeşti un bărbat? Poţi învăţa din cărţile scrise de alţii? Poţi scrie apoi povestea pentru alţii?

Totul începe cu sfârşitul în acest roman hiper-lucid şi tulburător despre o dublă obsesie, singurul roman al autoarei de proză scurtă Lydia Davis, câştigătoare a Premiului Man Booker 2013.

Lydia Davis s‑a născut în 1947, în Massachusetts, SUA. A publicat mai multe volume de proză scurtă şi romanul Sfârşitul poveştii, pe lângă eseuri şi traduceri din scriitori francezi ca Gustave Flaubert, Marcel Proust, Maurice Blanchot. A primit numeroase distincţii internaţionale pentru opera ei, cea mai importantă fiind prestigiosul Man Booker International Prize, care i s‑a acordat în 2013. A predat literatură şi scriere creativă la universităţi americane cu tradiţie. A fost căsătorită cu scriitorul Paul Auster, iar în prezent este căsătorită cu artistul vizual Alan Cote. Are câte un fiu din fiecare căsătorie.

„Bucurie mare: Lydia Davis a câştigat Premiul Man Booker International. Niciodată nu a nimerit un premiu literar ţinta atât de bine, aproape la fel de bine cum o nimereşte ea în povestirile ei, ingenioase, jucăuşe, inventive din punct de vedere formal şi neaşteptat de puternice (faţă de cât de scurte sunt). [...] E o plăcere s‑o citeşti. Nu mai e alt scriitor ca ea.” The Guardian

„L‑a cunoscut în timp ce locuia şi lucra într‑un oraş de pe coasta de Vest. El, poet publicat în reviste obscure şi student angajat part time la o benzinărie, era cu doisprezece ani mai tânăr decât ea. Ea îşi aminteşte prima lor întâlnire, ce bine arăta (şi asta o va bântui mult timp după plecarea lui) şi certurile dintre ei. Dar cele mai intense şi dureroase amintiri sunt cele de după sfârșitul poveştii, când, incapabilă să accepte că se terminase, îl pândea la locul lui de muncă, îl urmărea şi punea la cale întâlniri la care el nu venea. Nu‑şi face iluzii în legătură cu el: era imatur, lua bani cu împrumut şi nu‑i înapoia, îşi dezamăgea prietenii. Dar toate astea, pentru o femeie obsedată de iubitul ei, sunt irelevante.“ Kirkus Reviews