"Maria Timuc vibrează de dragoste ca o creangă de vișin crescut pe mal de râu. Scrie cu pană împrumutată de la o lebădă neagră desore tristeți care se petrec doar în visul alb al zăpezilor intrate-n colind:
<<Dumnezeu ca un lord
își răsucește cuvintele în sus și-n jos și așteaptă cu mine frumos
trenul...>
Sub fruntea ei Timpul se schimbă-n Cântec." Fănuș Neagu