„Emanuela Ignățoiu-Sora revine cu un volum puternic și introspectiv care propune o nouă fațetă a hipermasculinizatului motiv literar al crizei vârstei de mijloc. Femeia la 40 de ani nu disperă și nu se pierde într-o angoasă existențială egocentrică. Panica este disipată de nostalgia unor alte vârste, iar trecerea timpului, îmbătrânirea și inevitabila moarte generează mai degrabă curiozitate decât groază. Astfel, pragul vârstei de mijloc îi oferă poetei prilejul unor revelații. Într-un impresionant moment de luciditate, ciorchinele micilor regrete și frici personale este stors pentru a înțelege marile spaime colective. Criza acestei femei este fundamental legată de crizele lumii în care trăiește. Copilul pe care nu l-a avut și gândul la posteritate și la ce lasă moştenire generațiilor care vin sunt diferitele grade ale aceleiași mari meditații care planează deasupra întreg volumului: care e responsabilitatea noastră faţă de noi și față de cei alături de care trăim? Prin explorarea dimensiunii sociale, culturale și chiar politice a acestei aparente crize a vârstei de mijloc, Emanuela Ignățoiu-Sora construiește un portret al femeii la maturitate memorabil, care o diferențiază de majoritatea autorilor care au brodat în jurul acestei teme.” - Victor Cobuz

„Dacă în Clinamen, străbăteam la pas teritoriile fricii" (și ale bolii), în acest volum suntem în regatul memoriei, sub forma unei călătorii către maturitate, vârsta care aduce schimbări de ritm și percepție, dar și promisiunea unei libertăți nemaivăzute. Despre acest drum către o altă vârstă scrie Emanuela Ignățoiu Sora în al treilea volum al său, Şi noi dansam în plase de lumină și ace, diferit și totuşi la fel, o filmare lentă a cotidianului personal, prezent și trecut deopotrivă, din care cititorul culege poezia intimităţii în forma ei cea mai reușită. Există o anumită delicatețe în frazarea poetică a autoarei, dublată, uneori, de accente critice sociale sau, pur și simplu, de amărăciune, și tocmai acest amestec de animus și anima, de tandrețe și luciditate, de reverie și vis, în termenii lui Bachelard, dă forţă volumului, făcând din el o apariție unică în peisajul liric contemporan.” - Florina Pîrjol