Profesorul Liviu Franga este demult o prezenţă remarcabilă în cultura românească, deşi scrie mereu cu discreţie, cu reţinere, spre a nu tulbura parcă un anumit echilibru cosmic, în care crede precum credeau marii săi cărturari antici, ilustratori ai clasicismului greco‑latin.

De această dată, distinsul intelectual vine în faţa cititorilor cu o lucrare care este deopotrivă o carte‑manifest şi o carte‑document.

Cartea este în întregimea sa un elogiu adus limbii latine, limbii române, culturii moderne privite ca dezvoltare a acelei antice greco‑romane şi mai ales romane. Liviu Franga scrie aici mai multe fraze memorabile, cu putere de maximă, dar una este antologică: „Romanitatea dispărând, generează umanitatea şi asigură dăinuirea, adică viitorul Istoriei”. Această zicere devine un adevărat imn care s-ar cuveni cântat mereu latinităţii. Dacă decidenţii din domeniul educaţiei ar avea curiozitatea, răbdarea şi inspiraţia să citească această confesiune a profesorului Liviu Franga, ar înţelege ce rost are cunoaşterea limbii latine şi a civilizaţiei romane, precum şi predarea acesteia în şcoală. Autorul ne aminteşte mereu printre rânduri că datorăm latinităţii originea noastră, limba, numele etnic (acela de român), ca şi o anumită forma mentis. Fie şi numai pentru aceasta, lucrarea rămâne antologică, iar autorul merită preţuirea şi lauda tuturor intelectualilor autentici, a iubitorilor de cultură şi a celor care pregătesc viitorul noilor generaţii.