În acest eseu teologic de mare densitate, Hans Urs von Balthasar investighează temelia paradoxală a creştinismului: o tradiție care se adresează întregii umanități, dar care îşi află centrul în simplitatea credinţei — nu ca naivitate intelectuală, ci ca o formă de transparență ontologică în faţa adevărului revelat. Balthasar dezvoltă o reflecție critică asupra deformărilor spirituale care reduc creştinismul la ideologie, moralism sau estetism golit de viață teologică. În opoziție cu aceste tendințe, autorul propune o redescoperire a “simplității” evanghelice ca acces privilegiat la misterul Trinității, o simplitate care nu simplifică realitatea, ci o adânceşte în lumina iubirii divine. Volumul se constituie astfel într-un apel la o reevaluare a raportului dintre rațiune şi credință, dintre teologie și viață spirituală, în contextul modernității târzii. Scris într-un stil sobru şi provocator, textul se adresează cititorului pregătit pentru o confruntare cu exigențele proprii gândirii balthasariene.