Ne aflam la aproape zece ani de la caderea dictaturii ceausiste, cu putin timp inaintea alegerilor electorale. Emilia Apostoae, pensionara, care si-a trait cea mai mare parte a vietii sub regimul „puterii populare”, primeste un telefon de la Alice, fiica sa, emigrata in Canada, prin care este indemnata „sa nu voteze cu fostii comunisti”. Acest telefon, urmat de alte discutii in contradictoriu, o arunca pe Emilia intr-o adevarata criza identitara, din care incearca sa se salveze rememorind trecutul si cautindu-si justificari, in ochii ei si ai fiicei, pentru propriile nostalgii. Insotiti mereu de umor si (auto)ironie, ne intoarcem spre copilaria si adolescenta Emiliei, intram in miezul nostalgiei paradoxale dupa dictatura, pulsam in ritmurile vietii cotidiene si intelegem din interior problemele epocii.