Prezenta lucrare a luat nastere ca urmare a unei frumoase colaborari între studentii Facultatii de Drept si Editura Universul Juridic. Inedita prin cuprinsul sau, sinteze de vocabular si teste-grila atent selectate, asociate cu tematica de admitere la Facultatea de Drept sau la Academia de Politie, aceasta reprezinta o provocare, stimulând si gestionând atât cunostintele, cât si emotiile specifice acestor examene de admitere.
Proiectul reprezinta eforturile sincere ale fostilor elevi, asemenea dumneavoastra, în vederea pregatirii pentru examenele de admitere. Acesta este structurat în 12 capitole (despartirea în silabe, forme de genitiv-dativ, forme de plural, accentul, cuvinte compuse, abrevieri, forme libere, omofone, cuvinte invariabile, pleonasme, verbe, neologisme), fiecare dintre acestea fiind împartit, la rândul lui, în doua parti, în prima parte având sinteze de vocabular, iar în a doua parte teste-grila.
De asemenea, sperând sa va încurajeze în demersul dumneavoastra si sa va motiveze, autoarele v-au împartasit, în câteva rânduri, experientele si tehnicile proprii privind pregatirea pentru examenul de admitere, motivele pentru care au ales acest drum, precum si primele impresii ale vietii de student, viitor jurist.
Va dorim succes si inspiratie, sperând sa aveti si dumneavoastra succesul autoarelor lucrarii!
- Maria Copilau – prima studenta admisa la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti, în sesiunea iulie 2019.
- Roxana-Gabriela Tudorescu – prima studenta admisa la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti, în sesiunea iulie 2020.
- Diana-Maria Gogoasa – prima studenta admisa la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti, în sesiunea iulie 2021.