“În cazul excepţionalei biografii de creaţie a lui Osip Mandelştam, este instructiv, relevant să se insiste – din capul locului, din capul… textului – asupra momentului în care, din tainic instinct, şi nu obligatoriu din orgoliu, unii mari scriitori, sau pe cale de a fi consideraţi ca atare, îşi recunosc valoarea intrinsecă a faptei ca artă şi chiar şi-o declară, poate că în răspăr cu gustul public căruia avangardiştii, să zicem, ardeau de dorinţa de a-i… arde o palmă.” (Leo Butnaru)