Oricât de artificial s-ar formula mediul, poezia lui Tudor Pop (chat pe frânturi de interacțiune delicată, autosubminare încântătoare prin fixații – la limită cu afectivitatea invazivo-cool) devine un soi de ocrotitoare expunere emoțională Crizat și tandru, cvasi-subiectul caută să adore, ajustându-se „depri-lipicios”. În textele tăiate aproape perfect, ceva parfumează constant peisajele multicolore de versat digital, ceva care subminează prietenos până la capăt.

Citiți sau, mai degrabă, ascultați și priviți mental incantațiile queer în aventura apropierii: sunt aici ecouri din „ochi roșii polaroid” sau din „umilirea animalelor” cum de la „Oana Văsieș” n-am mai găsit. Și sunt, categoric, multe alte elemente situate dincolo de aceste câteva referințe.

– Cosmina Moroșan

La limita dintre analog și digital, Tudor Pop investighează—cu ajutorul unui feed poetic—noi practici creative. O carte care va genera multe discuții.

– Alex Văsieș