Lumea poemelor de aici înoată lent într-un paradox înfrigurat și suav; așteptarea luminii, care înseamnă deopotrivă zori izbăvitori („să vină dimineața/ să dezbrace noaptea/ ca pe-o crisalidă/ ca pe un giulgiu”), cosmogonie, naștere, copil (întrupare a nepotrivirii), tânjire după „un somn tot mai lung/ fără maluri”.