„Clepsidra onirică a Monicăi Pillat, lamura întregii sale opere, unde memoria se lasă colindată ca o catedrală, cuprinde perfect esenţa poeziei şi efluviile confesiv-mărturisitoare din multele cărţi închinate acestei familii, dedicate cărturăriei, mirajelor naturii, simţului artistic şi etosului creştin. De o parte, lirismul cu palpit franciscan, mai precis, carmelit, dominat de suavitate, diafan, hierofanii, transparenţe, hieratism bizantin, cultul dăruirii şi căutărilor mistic-alchimice, iar de cealaltă, regăsirea copilăriei şi recompunerea compensatoare a panteonului familial, cu părinţii, bunicii materni şi paterni, cu măicuţele de la Văratec ş.a. În punctul de vamă, la gâtuirea clepsidrei, este eul autoarei, aflat în căutarea sinelui şi a divinităţii, cu jurnalul viselor de-o viaţă şi textura lor estetizant-metafizică, îmbinând neoclasicismul şi introspectivul nostalgic din peisajele lui Ion Pillat cu pictura Mariei Pillat-Brateş, fervorile şi rafinamentul Corneliei Pillat cu talentul lui Dinu Pillat în osmoza contrariilor. (...) Întemeiată pe dureri, suferinţe şi presimţiri funeste, dar şi pe credincioşie, iubire, dăruire de sine şi nădejde, cartea farmecă, adică vindecă prin convingerea că, dacă visul e zbor către rai, atunci somnul nu e «vameş vieţii», ci el «luminează şi adeverează».”
Dan C. Mihăilescu