Sosirea e, fără doar și poate, una dintre cele mai frumoase cărți pe care le cunosc (se află clar pe lista scurtă a cărților de luat pe o insulă pustie). Țin minte că, atunci când am dat prima oară peste ea, am fost un pic derutată: nicio fărâmă de text în paginile cărții (care nu-s nici măcar numerotate), nimic din indiciile convenționale care ghidează de obicei în lumile dintre două coperți. Doar ilustrații aiuritor de delicate și precise, detalii minuscule cu gesturi și expresii, ori cadre largi, cu orașe deopotrivă străine și familiare, toate în egală măsură sugestive, desenând împreună o poveste universală despre migrație.

Despre ce înseamnă să-ți rupi rădăcinile și să ți le înfigi în cu totul alt loc, cu legi, coduri, gusturi, idei și vise diferite. Cap-coadă, acest roman grafic fără cuvinte, construit doar din imagini (ceea ce-l face accesibil oricui, indiferent de cultură sau educație) e o meditație-puzzle poetică, misterioasă și profund umană despre legătura dintre oameni și locuri.