Memoriile Nadejdei Mandelştam, constituite din volumele Fără speranţă şi Speranţă abandonată, reprezintă una dintre cele mai impresionante mărturii despre viaţa din Uniunea Sovietică în timpul terorii staliniste.

Dacă prima parte prezintă ultimii patru ani de viaţă ai lui Osip Mandelştam, precum şi destinul postum pe care soţia lui şi-a propus să-l aducă la cunoştinţa posterităţii, partea a doua – Speranţă abandonată –, operă cu totul independentă, în care autoarea îşi rememorează existenţa începând cu momentul întâlnirii cu Osip, 1 mai 1919, relatează despre viaţa lor în deceniul al treilea şi începutul celui de-al patrulea, despre prieteni şi ambianţa literară: acmeiştii, Hlebnikov, Pasternak, Ţvetaeva şi, îndeosebi, Ahmatova, a cărei prezenţă nu a fost decât episodică în primul volum. Încercare de a înţelege epoca, de a-i sesiza principalele valori spirituale, analiza Nadejdei Mandelştam, uneori foarte personală şi pătimaşă, produce o impresie profundă, zguduitoare, constituindu-se totodată într-o originală istorie a literaturii ruse din prima jumătate a secolului XX.