Spovedanie este o „fenomenologie a spi­ritului”. Ea relatează succesivele căderi ale autorului şi tentativele sale de renaştere. Ea urma să introducă disocierea sistematică a adevărului de dogmatica bisericească. Tolstoi îşi dezvăluie cu sinceritate criza şi căutările de până către sfârşitul anilor şapte­zeci. Prin violenta sa confruntare de sine, el marchează cezura dintre tot ce întreprinsese până atunci, părelnic şi fals, potrivit părerii sale – şi presupus mântuitorul liman la care ajungea acum, pentru tot restul vieţii. E po­vestea pierdutei şi recâştigatei sale credinţe. (…) De dragul adevărului s‑a angajat în că­utarea lui Dumnezeu. A alternat stări de în­credere şi disperare. A scăpat însă de tenta­ţia sinuciderii. S‑a întors, în chip conştient, la spontana sa încredere în viaţă, din copilărie. Căci a priceput echivalenţa lui Dumnezeu cu viaţa.