În fața epilepsiei, umorul rămâne singura apărare

Nino-nino. Agitație. Timișoara. Sâmbătă. Un grup restrâns de oameni. Ciprian, un bărbat de 40 de ani, realizează brusc că nu se mai poate preface: trebuie să-și accepte boala. Însă drumul până în acest moment, departe de un final, a fost sinuos. Iar protagonistul-narator ne întoarce în timp, ne poartă, criză cu criză, răzvrătire cu răzvrătire, poantă cu poantă, prin viața sa, pentru a ne arăta cum poate fi parcursă călătoria cu un diagnostic incurabil.

Stai jos sau cazi, o carte care se cere citită dintr-o răsuflare.

„Bogdan Munteanu este un scriitor adevărat. Un rând al lui este un gând, o secundă, o oră, o zi sau un an al celui care citește. Epilepsia este un subiect fascinant. Poate genera orice stare, te poate pune să scrii lucruri pe care nu le-ai imaginat vreodată. Și Bogdan Munteanu chiar face asta, le scrie. O ușoară schimbare de comportament sau redefinirea condiției cu care ne raportăm la viață… asta este epilepsia. Să nu realizezi cine ești și ce ți se întâmplă o vreme, până găsești o doctoriță să îți explice – este perfect plauzibil. Dacă știi despre ce este vorba. Să poți să revii în balans cu tine și cu lumea, apoi, este miraculos. Avem de-a face cu o povestire la colțul ierbii a unui om care moare, învie, trăiește, a unui om care relatează, etapă cu etapă, ce simte. Este literatură pură, pe de o parte, fiindcă epilepsia te face sensibil – «simt enorm și văd monstruos», cum s-ar spune –, pe de altă parte, deoarece cartea lui Bogdan redă o poveste simplă, a unui om căruia i se întâmplă lucruri, zi de zi. Lucruri care se învârt în cuvintele minunate cu care el construiește o lume, care urlă, care se odihnește.“

Bogdan O. Popescu

„După șase ani de la Ai uitat să râzi, cel mai recent volum al său de povestiri, prozatorul revine cu un microroman ireproșabil, o poveste get-beget à la Bogdan Munteanu. Adică o temă inedită – epilepsia e surprinsă rarisim în literatura română contemporană –, un protagonist fain – un bărbat matur, pasionat de baschet, calculatoare și cărți, care lucrează într-o corporație și se învârte prin viața culturală timișoreană –, un alai foarte divers – de la Buni, Mază, Che, Iulia, Woody, bătrânul vecin, șoferul de Uber etc. până la Ara, labradorul –, un stil esențializat, o narațiune realistă construită maniacal, aproape, cu un umor și o relaxare caracteristice.

Un titlu-mantră, o luptă cu o boală tabu, stigmatizată și astăzi, o carte musai.“

Eli Bădică

coordonatoarea colecției n’autor