Poezia lui Dorian Stoilescu te cuprinde cu tonul ei elegiac de trezire la viață și modifică întreaga sintaxă și morfologie a lumii într-o structură închegată și articulată. Verbele poartă culori sobre, iar cuvintele se transformă în entități fizice. Lovesc, dor, șuieră, se rostogolesc. Țipă și te cutremură. Ordinea universală e schimbată, iar poetul, demiurg cu peniță, se oprește din trăit și scrie. Viața se substituie poeziei și poezia vieții.
Lirica lui Dorian Stoilescu este puternică, intensă. Are forța focului, apei, pământului. E o putere în sine ce topește materia, ființa și neființa, după care le toarnă în alte forme. Firești și vii și acelea, pentru că totul este, de fapt, recompunere.