„Memoriile lui Ion Negoiţescu (Autobiografia, spunea el) reprezintă unul dintre cazurile rarisime din literatura română în care confesiunea este totală, şocantă, frustă, independentă de ideea unui auditoriu. Scrisă în exil şi pe patul de spital, Straja dragonilor spune totul, nu înfrumuseţează şi nu urâţeşte realitatea. Moartea apropiată este garanţia sincerităţii ultime. Singurul pericol care se presimte este epuizarea timpului, iar asta dă paginilor pe care bolnavul a mai apucat să le scrie despre primii săi douăzeci de ani de viaţă o nerăbdare şi o precipitare dezordonate, ca îmbulzeala ultimelor fire de nisip la gura clepsidrei.
Deşi încalcă tot soiul de tabuuri şi descriu fără inhibiţii, cu detalii dintre cele mai naturaliste, jocurile erotice ale copilului şi adolescentului (cu fetiţe, cu băieţei, apoi cu colegi şi, mai ales, cu soldaţi, ordonanţele tatălui ofiţer, prin umbrare din grădină, acasă, iar, mai târziu, în sălile de cinema), aceste Memorii, prin calitatea lor literară excepţională, nu alunecă nici un moment în vulgaritate şi obscen. Un amestec de basm, de naivitate, de voioşie, de umor, de mitologie şi de eroism fac literatură pură din scenele cele mai brutale.“ (IOANA PÂRVULESCU)