Ca orice putere minoră, în conflictele din această perioadă România a adoptat funcţie de context, de aspiraţii, de structura sistemului internaţional, fie o politică de balansare, fie una de aliniere. Dar cazul ei nu este
singular, şi alte state mai mici au avut acelaşi comportament: Italia, Bulgaria, Portugalia, Grecia (în prima conflagraţie mondială), Bulgaria, Ungaria, Italia (în al Doilea Război Mondial), ca să dăm doar câteva exemple.
Cum zeul Marte a fost capricios, evoluţia evenimentelor militare a obligat România să iasă prematur din conflict (cazul Primului Război Mondial, datorat defecţiunii ruseşti) sau să schimbe alianţa, cum s-a întâmplat în
al Doilea Război Mondial. Politica militară a României în epocile modernă şi contemporană prezintă, astfel, o deosebită complexitate, iar acest studiu introductiv a avut menirea să stabilească doar un cadru de înţelegere adecvată a problemelor ce fac obiectul acestei lucrări. Ea conţine episoade ale evoluţiei structurilor militare româneşti, ale participării armatei române la conflictele militare regionale şi mondiale, la crizele internaţionale ce au avut loc în această perioadă.
Zeul Marte i-a atras în siajul său şi pe români, şi putem spune că n-a fost foarte îngăduitor cu ei. Zguduirile pe care le-a produs, victimele care i-au căzut drept ofrandă ne readuc în atenţie preceptul antic atât de cunoscut al lui Publius Vegetius Renatus, dedicat împăratului Valentinian II (375–392): Si vis pacem, para bellum (Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război).