Acum mulți ani, am decis că insectele din cărțile pentru copii nu-mi plăceau, oricât de hărnicuțe și de drăguțe le prezentau autorii. Cu atât mai puțin m-au atras insectele din realitate: prea mulți ochi, prea multe picioare, prea crocant exteriorul și prea moale interiorul! Când însă am vrut să scriu despre o lume subterană, rece și dură, insectele s-au impus imediat ca personaje ideale. Curând, mișunau prin text și se înfruntau în felul lor total, în timp ce eu învățam să le admir, să le descopăr — cu doar doi ochi — frumusețea.