“Personajele acestei cărți și-o iau urât, tarantinian. O regizoare bitchy le manevrează simbolic printr-o lume compensatorie ce li se-ntoarce direct în față. Dar cel cu adevărat defect, arhetipul pulp, mimează inocența în mijlocul scenei: nici un text, oricât de cinstit sau de răzbunător, nu-l poate șifona. De unde, în paralel cu proiecțiile moraliste, viața începe să ruleze pe categorie B: alcool, medicamente, sex aiurea, leșinuri din senin. Anca Zaharia scrie – uneori pe tipar de antireclame – despre o tipă cool, incapabilă să se salveze.”

(Ioan Șerbu)

“Noul volum de poezie al Ancăi Zaharia este şi mai dur, mai direct, violent, sadic, extremist decît Sertarul cu ură, remarcabilul debut al tinerei poete. E ca un album al lui Ombladon faţă de unul semnat Paraziţii – şi mai crud, mai concret, brut, plin de ură, fără pic de cenzură, speranţă sau intenţie de autoapărare. În Suicid, Anca Zaharia creează un eu liric feminin frustrat, disperat şi supărat pe viaţă, pe care-l împinge fără pic de milă în ghearele realităţii de aici şi acum («nu număr niciodată ce am, ci ce nu am»). Trece prin viol, gelozii absurde, încercări repetate de sinucidere – şi alea ratate, iubiri pătimaşe, naive, jalnice sau ordinare, violenţe, agresiuni sexuale şi jigniri la locul de muncă şi-n relaţii. Un fel de amintiri despre cele mai dureroase, incomode, pesimiste şi penibile situaţii existenţiale şi stări prin care poate să treacă un om de sex feminin – dinainte să se nască (n-a fost un copil dorit) şi pînă în prezent, la maturitate, cînd ştie că nu poate să nască. Un volum original, unic; citeşte-l şi-o să-ţi dai seama că viaţa e frumoasă (în general vorbind, nu neapărat a ta, în nici un caz a eului liric din Suicid!”

(Mihail Vakulovski)