O actriță celebră care-și caută drumul în viață, mama autoritară dornică s-o mărite cu orice preț, o adolescentă sensibilă ce se simte neglijată, o văduvă idealistă și o jurnalistă ce-și trăiește viața din plin - cinci personaje plecate în vacanță pe meleagurile pline de povești ale Franței. Șarade ce trebuie dezlegate, fantome din trecut, drame, întâlniri surprinzătoare, amoruri și o doză sănătoasă de umor.
"Atunci când abordează o temă romantică, Lucian Dragoș Bogdan acordă atenție, în egală măsură, intrigii, dar și personajelor. Reușește întotdeauna să surprindă culoarea locală a decorurilor unde-și amplasează poveștile; protagoniștii apar în diverse momente ale vieților, atunci când sunt în căutarea unui suflet pereche sau surprinși de impactul unei întâlniri întâmplătoare.
Volumul de față urmărește excursia unor americance în Franța, sejur de la care fiecare are propriile așteptări. Merită citit cu maximă atenție, pentru că autorul a strecurat o scurtă istorioară detectivistică, prilej numai bun de a furniza detalii despre diverse obiective turistice sau de patrimoniu. Cât despre sentimente... vom fi, cu siguranță, cuceriți de naturalețea și libertatea femeilor de dincolo de Ocean, vom suspina sau zâmbi entuziasmați alături de ele, vom face planuri asemenea lor sau ne vom pune întrebări legate de deciziile luate. La final vom spune, cu siguranță, că ne-am fi dorit mai mult, dar ce e o carte, decât o felie tăiată cu zgârcenie dintr-un tort numit Viață?!" - Teodora Matei