Egoismul este începutul patimilor noastre. Este cea mai rea dintre patimi. Putem duce o viață duhovni­cească relaxată, iar el ne spune, amăgindu‑ne, că trăim o viață duhovnicească desăvârșită. Ar trebui să ne întrebăm: suntem creștini adevărați, autentici sau prefăcuți?

În timp ce egoismul nostru ne con­struiește con­vingerea falsă că ne aflăm în vârful lumii, smerenia autentică ne face să ne simțim că ne‑am afla în adâncul iadului!

Nevoința creștinului constă în a smulge din sine falsa impresie că este un dumnezeu pământesc, do­bândind simțirea că este țărână, praf și cenușă, astfel încât Iisus cel smerit să ia chip înăuntrul său.

Adevărații cre­dincioși nu sunt cei care doar merg la biserică, citesc Scriptura, ascultă predica, se roa­gă, se împărtășesc, ci cei care se luptă în smerenie cu patimile lor.

Există smerenie smerită și smerenie trufașă. Pri­ma se împletește cu frângerea inimii. Este pământul cel odrăslitor de sfinți. Iar cealaltă, împletită cu nesimțirea și aro­ganța, este țarina fariseilor.