Ştefan Bertalan, unul dintre cei mai interesanţi şi reprezentativi artişti ai anilor 1960-1980 din România, a fost pictor de formaţie, dar, aşa cum singur mărturisea ironic, era un peisagist, care îşi „uita” mereu paleta şi culorile acasă. Interesul lui s-a îndreptat în mod deschis spre o cercetare vizuală bazată pe experiment, subiectul predilect fiind Natura, abordată dintr-o adevărată pasiune, dominată de fapt de o viziune subiectivă, ce şi-a pus amprenta asupra ansamblului său de lucrări. Pentru Bertalan fotografia a fost mereu doar un mijloc de cercetare în vederea creaţiei, o „unealtă” cu ajutorul căreia descoperea lumea vizibilă în cele mai amănunţite detalii. El a rămas un experimentator direct, care a simţit nevoia să păstreze legătura cu zona cercetării, tocmai de aceea nu a ales filmul.” (Ileana Pintilie)