Nu mică va fi surpriza cititorului familiarizat cu textele clasice ale psihanalizei să găsească în Sursele bucuriei o cu totul altă psihanaliză. La Freud și la cei mai mulți dintre continuatorii săi, întreaga atenție era concentrata asupra negativului, asupra patologiei psihice, asupra cauzelor acesteia și asupra mijloacelor terapeutice de a produce vindecarea. În spatele acestei viziuni se afla concepția despre relația dintre natură și cultură, conform căreia natura omului, aculturală sau anticulturală, se opune ireductibil culturii. Trăsăturile pozitive ale omului erau privite ca rezultat al prelucrării culturale a premiselor sale naturale (sublimarea instinctelor sexuale și agresive). Psihanaliza contemporană, printre ai cărei reprezentanți marcanți se numără și Salman Akhtar, admite existența unor trăsături pozitive, inerente naturii umane, cum ar fi curajul, recunoștința, generozitatea, iertarea, tratate pe larg în cartea de față. Aceasta schimbare de perspectivă modifică nu numai antropologia și psihologia psihanalitică, ci și practica psihoterapiei psihanalitice.