„Adela Greceanu readuce poeziei ceea ce părea că începe să se piardă. În versurile ei revin luminozitatea, blîndeţea, bunătatea, răbdarea («fără aşteptare»), înţelegerea («drept in inimă»), seninătatea, seriozitatea ca semne ale forţei, într-o vreme în care cei mai mulţi poeţi/ cele mai multe poete merg în direcţia opusă, a exhibărilor brutale. Personajele ei, Provinciala, Domnişoara Cvasi, Adila, sînt, în ciuda aparenţelor (pe care autoarea le construieşte cu obstinaţie prin acel procedeu retoric numit antifrază şi al cărui maestru, în poezia de la noi, rămîne Mircea Ivănescu), misterioa-se şi puternice. Poate să adăugăm faptul că supratema literaturii Adelei Greceanu este dragostea. De fapt, pentru ca poezia ei să existe, are nevoie de un celălalt căruia să i se adreseze, la care să se raporteze ca la un altul cînd opus, cînd asemănător. Cu o imagine a Adelei Greceanu, poezia e asemenea vitraliilor care se văd mai bine cînd trece lumina prin ele. Lumina inteligenţei, a empatiei. Adunate la un loc, cărţile Adelei Greceanu se leagă într-un story poetic coerent, singular în peisajul poeziei actuale.” (SIMONA POPESCU)