Poveștile Jariștei sunt bine legate de tainica inimă a Bucurescilor, așa cum le relatează autoarea. Scrise baroc, cu mii de fiorituri de admirabilă extracție din limbajul curent al curtoaziei veacului al XVIII-lea și începutul următorului, naranțiunea se citește cu ușurință și bucurie, căci Calița deține taina adresării ceremonioase din acele vremi și bogăția adjectivelor arhaice atât de dezmierdătoare auzului.
Adrian-Silvan Ionescu
Kera Calița și-a gândit sanctuarul într-un cartier al contrastelor. A fost cândva al calicilor – ce-au dat vechiul nume al căii Rahovei –, dar și al protipendadei, între lăcașuri sfinte și podgorii, nu departe de Filaretul pașoptiștilor și de modernul așezământ spitalicesc – azi demolat – al Saftei Brâncoveanu, de curtea lui Ipsilanti și de Arsenal.
Acad. Răzvan Theodorescu
Molipsindu-se parcă de la felurile pregătite cu rafinate și uneori doar de ea știute amestecuri de mirodenii, stăpâna Jariștei împrumută și în scris arhaisme mai de tot uitate, expresii, apelative ce reînvie lumea colorată, plină de mișcare din „inima tainică” a Bucureștiului. Pentru că autoarea e convinsă de un lucru, și încearcă să ne momească și pe noi că orașul autentic, trăind între evlavie și dezmăț culinar aici s-a exprimat cel mai bine, mai convingător, mai atrăgător.
Georgeta Filitti
Este vorba, așadar, de o carte despre podurile, bisericile, palatele (cele mai multe în ruină), cârciumile de altădată, fala și tristețea din acest despărțământ al capitalei noastre, oraș (în fapt un sat lățit și aglomerat) în care se amestecă – într-o istorie tulbure – neamurile, limbile, civilizațiile, culturile, veșmintele, gusturile culinare și, desigur, bucătăriile.
Acad. Eugen Simion
Noua carte scrisă de Kera Calița – pe numele ei adevărat Aurora Nicolau −, Tainică inimă a Bucurescilor, trebuie citită, cum ar spune autoarea, „cu dichis”, ca să-și dezvăluie farmecul. (…) Este o desfătare să citești această carte și să visezi pe marginea ei.
Alex. Ștefănescu