Dacă se va alege ceva de toată truda mea, cred ca teatrul va fi acela care nu mă va uita. Prea mi-am pus toata viața în el" (Virgil Carianopol, Scriitorii au devenit amintiri, 1973).

Premiera piesei a avut loc în anul 1932 la Teatrul „Maria Ventura", dar, în ciuda unei distribuții „într-adevar excepțională" (Ion Sarbul, G. Timica, Al. Giugaru, Jules Cazaban, Maria Mohor, Silvia Dumitrescu), nu s-a bucurat de succesul scontat. Încercând să explice insuccesul, autorul va arăta undeva că „Take, Ianke și Cadâr s-a jucat împotriva mea, cu o distribuție împotriva căreia am fost cu toată energia și inutil: «Fac chestie de prietenie din asta» mi-a spus d-ra Ventura și mi-a închis gura".

O nouă punere în scena are loc la Teatrul Poporului (1945-l946), dar tot fără prea mare ecou în critica de specialitate. Intrarea definitivă a acestei comedii în conștiința publicului începe în anii 1956-l957, când mai multe trupe (Teatrele Municipal li Național din București, cele de Stat din Bacău, Pitești, Timișoara, Bârlad) o introduc în repertoriul lor permanent, reluand-o în diverse distribuții, unele redutabile.

Recordul de spectacole pare să fi fost cel înregistrat de Teatrul Municipal din Bucuresti, cu nu mai puțin de 848 de reprezentații.

Piesa a fost publicată, începand cu anul 1938, în mai multe rânduri, fie separat, fie împreună cu alte scrieri dramatice ale autorului.