Deși Țara Oașului și Țara Maramureșului sunt „țări” vecine, spiritualitatea și cultura lor este total diferită și ca atare, specifică: în port, limbă, cultură, obiceiuri, fire, nu se compară, nu stau pe aceeași treaptă, deși le desparte doar un lanț de munți, cumpăna apelor. Totuși au avut și au ceva comun, credința manifestată prin bisericile de lemn și afirmația: „noi săm ortodocși, da cu Papa!”, care a umplut secolele golului schismatic, din secolul al IX-lea, când prin presiunea bulgară ne-am pierdut albia daco-romană a latinității în grai și credință. De la 1054 când intrând în sfera influenței bizantine am căzut în întunericul slav (Xenopol) și până la 1700 când ne-am regăsit din nou albia latin-romană părăsită, pierdută, dar nu uitată!