Tarmurile linistii

Papa Ioan Paul al II-lea
Ales Papă în 1978, Ioan Paul al IIlea a deschis unul dintre cele mai marcante pontificate ale epocii moderne, devenind o voce profetică într-o lume aflată la răscruce. Prin fidelitatea neclintită față de Evanghelie și prin autoritatea sa morală, a contribuit decisiv la renașterea spirituală și civică a Europei de Est, sprijinind mișcările pentru libertate și demnitate umană, între care se distinge
„Solidaritatea” din Polonia. Supraviețuind atentatului din 13 mai 1981, șia continuat misiunea cu aceeași forță interioară, devenind un simbol al curajului și al slujirii neobosite. Sub conducerea sa, Sfântul Scaun a cunoscut o amplă deschidere diplomatică, trecând de la 84 la 172 de relații oficiale între 1978 și 2003. Prin numeroasele sale călătorii apostolice, a promovat dialogul ecumenic, interreligios, apropierea dintre popoare și o cultură a păcii.
Trecut la cele veșnice la 2 aprilie 2005, a fost beatificat în 2011 și canonizat în 2014, rămânând una dintre marile conștiințe spirituale ale secolului XX și un arhitect moral al libertății în Europa.

Mâinile sunt peisajul inimii. Mâinile crapă uneori
ca defileurile prin care trece, nedefinită, o stihie.
Aceleași mâini pe care omul abia le deschide
când sunt frânte de oboseală
și vede că, datorită lui, ceilalți oameni umblă liniștiți.
Mâinile sunt un peisaj. Când crapă, atunci în răni
se-ntețește durerea fizică, zvâcnind liber, ca un izvor.
Dar omul nu se gândește la durere.
Durerea în sine nu este o dimensiune,
iar adevărata-i mărime, pur și simplu, el nu știe s-o spună.

Karol Wojtyła (1920-2005)
Născut într-o familie modestă (tatăl, ofițer; mama, casnică) din orăşelul Wadowice, Polonia, se remarcă prin interesul pentru sport şi teatru. Orfan de mamă la vârsta de 9 ani, va rămâne apropiat de tatăl său, care-l încurajează să-şi ia mai în serios misiunea de ministrant. După absolvirea liceului, se înscrie la Universitatea Jagiellonă din Varșovia. Odată cu izbucnirea războiului, se angajează ca muncitor, lucrând la început într-o carieră de piatră. În paralel scrie versuri, urmează cursuri clandestine de teologie, joacă în piese de teatru (22 de spectacole), tot clandestine. După război îşi continuă studiile (1945), dar trece la Facultatea de Teologie, devine asistent şi ţine cursuri de dogmatică. Este hirotonit preot (1946) şi imediat pleacă la Roma pentru studii doctorale. După doi ani, susține teza cu titlul: Problema credinței în operele Sf. Ioan al Crucii şi revine în ţară, ca preot de parohie şi asigurând cateheza tinerilor, inclusiv prin excursii şi activităţi sportive. Din 1949 este vicar şi catehet la biserica Sf. Florian din Cracovia şi profesor la Facultatea de Teologie. În 1954, fiind desfiinţată Facultatea de Teologie din Cracovia, este numit profesor la Universitatea Catolică din Lublin, inclusiv după ce devine episcop, apoi cardinal (1967).