Comedia cuvantului este generata pe fundalul social al unor trasaturi etice sau fenomene general-umane: prostia, coruptia, tampenia, vanitatea si necinstea, ba chiar si filantropia, suspiciunea si teama, ghinionul si napasta, buimaceala si lenea. Cumplite drame sau chiar tragedii se profileaza in torentul de cuvinte al personajelor, in plina comedie.

Comicul lui Caragiale se revarsa in satira violenta la adresa coruptiei din politica timpului; in ironie plina, magulitoare, superpoliticoasa, a propos de “amici”, in humor duios si complice cand scriitorul „simte enorm“ simfonia destinului.

Cuprins:

Teatru – O noapte furtunoasa, Conul Leonida fata cu reactiunea, O scrisoare pierduta, D-ale carnavalului, Napasta.

Referinte critice din Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu, Garabet Ibraileanu, Pompiliu Constantinescu, G. Calinescu, Serban Cioculescu, Eugene Ionesco, Henri Zalis, Alexandru Paleologu, Dan C. Mihailescu, Stefan Cazimir.