Teatrul lui SHAKESPEARE - Tragediile, Comediile, Piesele istorice, Trei studii de caz, Dicționarul personajelor - Ediția a II-a

Adeseori am retrăit sentimentul multiplelor semnificații greu de cuprins, aproape mitologice, prin care dramaturgia lui Shakespeare și-a cucerit un nemuritor temei de interes, respect și prețuire timp de mai bine de patru secole. Despre infinitatea izvoarelor generate de miezul fiecărei piese și de întreaga lui creație, au scris ori mi-au vorbit nu puțini oameni de teatru și de cultură, în frunte cu Liviu Ciulei și Vlad Mugur, aceștia din urmă atunci când am înregistrat pentru Televiziune spectacolele cu Hamlet realizate de cei doi iluștri directori de scenă. De curând, un demers de o anvergură fără precedent privind confruntarea și devoalarea acestui univers din perspectiva literei și spiritului textelor, cărora fiecare punere în scenă le va fi conferit, desigur, noi și noi valori interpretative, ni s-a înfățișat prin volumul „Teatrul lui Shakespeare”, ediția a II-a, sub semnătura prof. univ. dr. Corneliu Dumitriu, publicat la Editura Didactică și Pedagogică. Este o ediție limitată, numărând doar o sută de exemplare, cu o arhitectură amplă și solid articulată, în care rigoarea și totodată opulența informației, însoțită în mod generos de bogăția detaliului și de o statistică benefic circumscrisă preocupărilor pentru sinteză, conferă acestei apariții editoriale meritele unui autentic eveniment al vieți noastre culturale. El împlinește virtuțile unui studiu aprofundat și ale disponibilităților remarcabile de interpretare intelectual-emoțională a fenomenului artistic, investite deja în cele 32 de cărți publicate anterior la edituri din țară și străinătate. La această pregătire teoretică s-a adăugat în chip fericit activitatea de profesor la UNATC și de șef de catedră UNESCO din cadrul Institutului Internațional de Teatru, în această calitate autorul afirmându-se prin inițierea taberelor internaționale ale viitorilor actori și regizori sau prin implicarea fructuoasă a unor trupe de studenți din străinătate în Festivalul Internațional „Shakespeare” de la Craiova, dar și prin organizarea unui valoros turneu cu trei spectacole românești de teatru în mari citadele universitare ale învățământului artistic din New-Delhi, Singapore, Sydney, Seul, Beijing și Shanghai.

Primele părți ale volumului sunt destinate „Analizelor estetice ale tragediilor, comediilor și pieselor istorice”, cu numeroase și amănunțite referiri la filosofia fiecărei piese, intrigă și conflict, anatomia destinelor emblematice, natura acțiunilor și motivația lor ori cu pertinente observații legate de morfologia dramei, structura viselor, momentul Shakespeare în spațiul comediei, mecanismul comic, diversitatea bufonilor, viața înțeleasă prin suferință ș. a. Pe genericul explorării riguroase a capodoperelor shakespeariene nu lipsește câte o „pată de culoare” rezervată chiar autorului lor, așa cum se întâmplă în … epilogul la Henric al VIII-lea, unde dramaturgul îi îndeamnă pe cei care au urmărit spectacolul „să aplaude jocul actorilor, chiar dacă nu le-au plăcut tuturor la fel de mult cele înfățișate”. Cred că onestitatea, clarviziunea și minuțiozitatea „Analizelor estetice” asigură un coerent și edificator spectacol al lecturii, fapt ce se poate desprinde convingător și din cuvintele eminentului om de cultură Dan Grigorescu, găzduite în Prefața la volumul „Arheologia dramelor shakespeariene”, apărut în 1997, la Editura „ALFA”: „Cartea profesorului Corneliu Dumitriu este o cercetare neafectată de disputa dintre critica veche și cea nouă asupra lui Shakespeare, un conflict acutizat atât de mult în ultimele decenii. Arhitectura lucrării conține, în prima sa parte, o analiză completă a tragediilor, într-un limbaj perfect lizibil, care și-a propus să fie un suport pentru descifrarea sensurilor uneori derutante ale tragediilor.”

Partea a cincea a volumului găzduiește „Trei studii de caz”. Mai întâi, ne vom întâlni cu „Vise, fantome, năluci și viziuni” misterioase, teribile ori spectaculoase, așa cum sunt întrupate în Romeo și Julieta, Hamlet, Macbeth, Visul unei nopți de vară, Comedia erorilor, Furtuna, Richard al III-lea și Iulius Caesar, precizările fiind însoțite de situații și referiri semnificative, așa cum vom afla mai ales în piesele Hamlet și Macbeth. Investigația ne introduce apoi în universul Puterii celor care conduc în lumea dramaturgiei shakespeariene, adică în intimitatea tipologică a suveranilor, cu funcția lor dublă, „de călăi și de victime”. Printre cele 972 de personaje identificate în 39 de piese istorice, tragedii și comedii, autorul subliniază marea deosebire dintre „cei care conduc” în tragedii și cei din comedii, cu accente pe esența psihologică și comportamentală a suveranilor, conceptul de autoritate, fascinația pe care o generează complexitatea lăuntrică a unor celebri „arhitecți ai crimei”, așa cum au fost Richard al III-lea sau Macbeth. Discursul despre cei care conduc lumea în operele lui Shakespeare se încheie cu numele tuturor celor 65 de protagoniști și, mai ales, cu o insolită geografie a puterii, nu exhaustivă, dar foarte sugestivă pentru imaginea locurilor unde s-au petrecut evenimentele din aceste piese.

Surprinzător și de larg interes, nu numai pentru specialiști și cititorii avizați, ci și pentru publicul larg iubitor de teatru, este capitolul dedicat montărilor shakespeariene din țara noastră, celor dinainte de cel de-al doilea război mondial și celor de după război, până în zilele noastre. În această binevenită incursiune, autorul a beneficiat de competentul sprijin (prin contract) oferit de Florica Ichim, redactor-șef al revistei „Teatrul azi”, iar pentru perioada 2008-2021, de acela al teatrologului Antoaneta Răchitan. Printre altele, aflăm astfel că au avut loc 153 de premiere înainte de război și 3383 de premiere după al doilea război mondial. Din rândul celor 23 de titluri pentru 153 de montări, cele mai numeroase (80) aparțin pieselor Hamlet, Romeo și Julieta, Othello și Regele Lear, iar din totalul celor 536 de montări realizate între 1793 și 2021, un clasament ar situa pe primele trei locuri piesele Hamlet (56), Romeo și Julieta (51), și Visul unei nopți de vară (50), iar ca un fapt comparativ, putem afla din aceeași statistică și faptul că montarea comediilor a fost mai generoasă (5289) față de aceea a tragediilor (4217). Dacă v-ați întreba însă care sunt cele mai „shakespeariene” orașe din țară, prin numărul montărilor cu piesele marelui Will, statistica întreprinsă în volum vă răspunde cu precizie: tot printr-un clasament. Până la cel de-al doilea război mondial, ordinea a fost București, Iași, Cluj și Craiova, iar după război, București, Cluj, Târgu Mureș, Timișoara, Craiova și Iași. Pe acest tărâm al clasamentelor, mai întotdeauna minat de orgolii și frustrări, noi am putea adăuga însă că sibienii și craiovenii au „motivele” lor de a se considera „norocoși”, prin numeroasele și uluitoarele montări semnate de veritabili monștri sacri din Europa și din întreaga lume, invitate la Festivalul internațional de teatru de la Sibiu și de Festivalul „Shakespeare” de la Craiova, care ne-au adus dovezi memorabile despre modernitatea domnului Shakespeare, “contemporanul nostru”.

Ultimele pagini ale cărții coincid în chip inspirat și poate empatic cu o minunată satisfacție de lectură, în care interesul specialistului este dublat de eterna bucurie a „poveștilor”, în centrul cărora se află nu mai puțin de 972 de eroi, adică toate personajele dramaturgiei shakespeariene. Publicat mai întâi în 2008, apoi tradus și editat în China, în limbile engleză și chineză, cu o prefață semnată de profesorul american David Chambers, de la Yale School of Drama, pe care o regăsim și în volumul acesta, „Dicționarul personajelor” impune prin plasticitatea necăutată și conciziunea „portretelor”, configurate fie de faptele personajului și de replicile sale decisive, fie de cuvintele rostite despre el de celelalte personaje, împreună cu numeroase notații de o benefică complementaritate la adresa piesei. Expresivă și emoționantă este mărturisirea autorului, potrivit căreia la realizarea acestui Dicționar și-a imaginat totul ca pe o uriașă sală de spectacol, în care publicul ar fi fost așezat chiar pe scenă, lojele ar fi fost ocupate de cele 39 de piese, iar personajele principale, care ar fi ocupat fotoliile, ar fi urmat să-și depene fiecare firul vieții și al morții cu prețul… nemuririi. Cu puterea magică a neîntrecutului Puck, din Visul unei nopți de vară, care pare să-l fi cucerit chiar și pe autorul cărții, noi ne-am simțit îndemnați, prin filele acestui dicționar, ca pe aripile visului și ale inițiativei interpretative, să trăim aievea, împreună cu legendarele personaje, măreția sau abisul acelor destine, sau, prin iscodirile memoriei afective, să revedem pentru câteva clipe nu puțini monștri sacri ai scenei românești, grăbiți să confere și ei acestor protagoniști ai dicționarului dreptul de a stărui în memoria noastră, odată cu dreptul de a spori prețuirea pentru marele dramaturg și pentru performanțele teatrului românesc. Prin toate acestea, cartea „Teatrul lui Shakespeare” își vădește unicitatea și viabilitatea nu numai ca valoros instrument de lucru pentru inițiați, dar și ca prilej ori privilegiu de satisfacție intelectuală pentru „prietenii” mai vechi sau mai noi ai marelui Will.

Ion Parhon, critic de teatru

1 noiembrie 2021