Aplicarea principiilor enunţate în vederea elaborării unui ghid de bune practici în arhitectura pentru învăţământul preuniversitar este dependentă de ajustarea cadrului legislativ şi normativ existent, la tendinţele actuale de evoluţie ale sistemului de învăţământ românesc în context naţional şi european.

Aceste principii trebuie aplicate cu discernământ, în baza unor analize cost–beneficiu, aplicate pe diversitatea cazuisticii, generate de contextul local şi regional.

Dacă oferim elevului spaţii închise, cu un design în cel mai bun caz minimalist, sărac, cu finisaje ieftine şi, mai ales, puţin durabile, curţi betonate, care va fi efectul asupra formării sale? Educaţia în spiritul principiilor dezvoltării durabile ar trebui să se desfăşoare în locaţii care stimulează socializarea, respectul pentru calitate şi frumos, respectul pentru natură. Proiectarea unităţilor de învăţământ pre-universitar se face în România în baza unor standarde şi norme stabilite în urmă cu douăzeci de ani, care nu au fost în general armonizate cu prevederile altor domenii conexe. În acest context, iniţiativa dezbaterii care face obiectul lucrării de faţă este nu numai oportună, dar mai ales necesară.

„Clădirile de şcoală constrâng experienţele de învăţare la interior, iar curţile asfaltate şi materialele standard de finisaj nu corespund nevoilor generaţiei prezente, riscând a compromite şi nevoile generaţiilor viitoare”.