„Când răsfoieşti paginile istoriei artei româneşti a secolului XX, un secol zbuciumat, traversat de două războaie mondiale, suferind două ocupaţii străine şi un regim social insensibil la artă, constaţi că majoritatea artiştilor au urmat traiectorii ale unor vocaţii creatoare proprii sau hotărâtoare de un «eu» superior muritorilor pragmatici. Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Constantin Brâncuşi, Theodor Pallady, Camil Ressu, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, Ion Gheorghiu, Constantin Piliuţă, Sabin Bălaşa pot constitui exemple strălucite ale trecutului nostru artistic. Pornind de la evaluarea acestora şi aşezarea lor pe simeze, îl descifrăm pe Mihai Coţovanu. El se constituie un «continuator» sincer şi talentat al tradiţiei… […] Mihai Coţovanu ne demonstrează că deţine o măiestrie tradiţională de a picta portretele… Forţa sa de muncă este impresionantă, fiind împins înainte de un foc misterios şi mistuitor numit talent, care ne dă certitudinea valorilor și a perspectivelor sale de a deveni un reprezentant fidel al picturii ieşene.“

Mircea Deac – noiembrie 2009