Apartamentul 290 al unui bloc din Titan este reperul unic și neschimbător, o singură dată menționat, dar mereu prezent, într-un dans ritual.

Un dans pe o muzică doar de Nora Iuga știută, în care se prind (și din care se desprind) grațios amintiri și rime, oameni dragi de astăzi și dintotdeauna, locuri magice din Sibiul iubit, crâmpeie de versuri, acorduri din cântece aproape uitate, luna lui Lorca, premiile și interviurile, cafeaua, fiorul traducerii și multe, multe altele.

Totul sub semnul lui 95 și al așteptării înfrigurate a lui 100, pe care autoarea îl sărbătorește anticipat prin cuvinte – în fapt, punerea pe hârtie a ritmurilor pomenite mai sus e tot un fel de traducere. Sunt cuvinte care, după cum bine ni se explică dintru început, ne ajută să o recunoaștem pe Nora Iuga, în tristețile și în trăsnăile ei.