Scriind cu voracitatea lui Octavio Paz și făcând oscilații continue între viață și moarte ca Juan Rulfo, Fuentes alcătuiește în Toate familiile fericite o polifonie de voci și idei despre deziluziile societății mexicane și ale lumii moderne.

Pornind de la mottoul tolstoian că „Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei“, facem cunoștință rând pe rând cu personaje dintre cele mai pestrițe. O familie nu are nimic de împărțit în afară de singurătate, o mamă vorbește cu ucigașul propriei fiice, o pereche improbabilă își deapănă tinerețea, trei femei se întâlnesc la coșciugul tatălui lor. Toate aceste tablouri și multe altele sunt însoțite de corul mitic care apare între povestiri ca să tragă concluzii dintre cele mai neașteptate și mai crude.

O tragedie în dialoguri și ritmuri cotidiene despre viața dură a tuturor copiilor străzii, a celor uitați, a celor care încă mai caută speranța, scrisă ca un îndemn la o lume mai bună.

CARLOS FUENTES (1928–2012) a fost unul dintre cei mai reprezentativi scriitori ai Boomului latino-american. Opera sa, elogiată de critici, a fost tradusă și publicată în peste patruzeci de țări. În afară de romane, a scris și numeroase povestiri, ese-uri, piese de teatru și scenarii de film. Considerat un punct de referință al culturii mexicane, s-a implicat în viața politică și socială din țara sa și a ținut conferințe la universități de presti-giu ca Princeton, Harvard, Columbia și Cambridge.

Printre numeroasele premii și distincții care i s-au acordat se numără Premiul Rómulo Gallegos, Premiul Alfonso Reyes, Premiul Cervantes, Premiul Grinzane Cavour, Premiul Príncipe de Asturias pentru Literatură, Premiul Galileo și Legiunea de Onoare franceză.

Dintre cărțile sale, la Curtea Veche Publishing au fost traduse și vor fi reeditate Voința și norocul, Jilțul vulturului și Crezul meu.