„Pentru a scrie biografia unui personaj de anvergura lui Tolstoi, un autor trebuie să aibă un talent de dimensiuni tolstoiene. Henri Troyat este un asemenea autor, iar cartea sa ne oferă portretul ultim, complet al omului care a fost Tolstoi”, afirma Genêt în The New Yorker. Tolstoi și-a fascinat contemporanii, care au văzut în el una dintre cele mai mari figuri ale literaturii universale, dar și un om plin de contradicții. De altfel, scriitorul însuși spunea că în interiorul său există doi Lev, „unul voluptuos și unul sfânt, cusuți în aceeași piele și urându-se”. Aristocrat prin naștere, a predicat virtuțile sărăciei și ale vieții țărănești simple. Aspira să fie un ascet, dar a dus o viață îndestulată pe moșia sa de la Iasnaia Poliana. A fost un ortodox convins, pentru ca mai apoi să întoarcă spatele Bisericii. Era un singuratic, dar și-a dorit cu ardoare să fie aclamat de public. Sfâșiat între familie și propriile doctrine, între pasiuni și morală – astfel apare Tolstoi în această carte monumentală care nu de puține ori ne duce cu gândul la marile sale romane.
„Lenevie de neînvins. Trebuie să ies negreșit din vizuina, nefastă pentru mine, a existenței militare.”
O scrisoare de la Ivan Turgheniev – prima – îi întări pe de‑a‑ntregul intențiile. Lev Tolstoi îi dedicase povestirea sa Tăierea pădurii, publicată de Contemporanul (tot sub inițialele L. N. T.).
„Un bătrân agonizează în casa sărăcăcioasă a unui șef de gară. La căpătâiul lui s-au strâns mai mulți doctori, iar la ușă stau niște paznici neînduplecați. Afară, soția, părăsită după cincizeci de ani de viață conjugală și venită cu un tren special, încearcă să treacă de bariera cerberilor. Ea se scuză, se lamentează, plânge. Nu va fi lăsată să intre decât pentru a-i prinde ultima suflare. Jurnaliștii roiesc prin împrejurimi, Biserica a trimis oameni pentru a obține o retractare din partea bătrânului, iar guvernul – jandarmi pentru a preveni o posibilă răbufnire a mulțimii.
Totul se termină cu această scenă dramatică de la Astapovo. Ea trebuie citită mai întâi. Pentru că apoi vom dori să aflăm cum s-a ajuns la această situație tensionată, ce anume îi face pe protagoniști să se urască cu înverșunare și de ce muribundul este atât de celebru. Explicația – atât cât poate fi explicat misterul uman – se întinde pe sute de pagini. Și nu vom regreta că le-am parcurs.” (Le Monde)
„Tolstoi e un scriitor uriaș. Niciodată nu este plat, stupid, obosit, pedant, teatral. E cu un cap deasupra celorlalți.” (James Joyce)
„Tolstoi pare capabil să citească mințile oamenilor la fel de precis cum noi le numărăm nasturii de la haină.” (Virginia Woolf)
„Tolstoi este cel mai mare prozator rus.” (Vladimir Nabokov)
Henri Troyat (1911-2007), scriitor francez de origine rusă, este autorul a numeroase romane de succes (cum ar fi Destine, Familia Eygletière, Paingul, Sfârșit de vacanță), nuvele, piese de teatru, biografii (Pușkin, Petru cel Mare, Ivan cel Groaznic, Baudelaire, Balzac etc.). A fost distins cu mai multe premii literare, între care și prestigiosul Premiu Goncourt (1938). În 1959 a fost ales membru al Academiei Franceze. De același autor, la Editura Polirom au apărut romanul Sfârșit de vacanță (1999), precum și biografiile Cehov (2021), Nicolae al II-lea. Ultimul țar (2021) și Dostoievski (2022).