Åsa Hellberg s-a născut în 1962.
A încercat mai multe meserii, de la stewardesă la vânzătoare şi şefă de producție, experiențe care au ajutat-o la scrierea savuroaselor romane cărora li se dedică acum, cu care a cucerit cititorii din lumea largă.
A debutat cu Femeia lui Casanova.
A apărut apoi seria Promisiune de lux, Marele secret şi A doua şansă.
De curând a publicat Lumea e mică.
Sara. Jurnalistă și supraviețuitoare a unui divorț.
Jessica. Scriitoare de romane de dragoste și iubitoare de pantofi cu toc. Cât mai înalt.
Toscana. Soare, plaje nesfârșite, Vespa, castele, pivnițe de vinuri, albastru-mediteraneean, umor și autoironie, multă iubire, o pană de benzină și un mesaj cât se poate de simplu: oricând poți să fii din nou fericit, dar numai după ce ți-ai rezolvat conturile cu trecutul.