Lui Juliane nu‑i place să fie luată prin surprindere, însă atunci când, în urma unui incendiu, trebuie să‑l găzduiască pe tatăl ei pentru o perioadă mai lungă de timp, fiecare zi îi aduce o nouă surpriză. Muzica ascultată la maximum, mașina parcată neregulamentar, interminabilele comenzi la teleshopping, toate îi reamintesc de personalitatea unică, rebelă, excentrică a tatălui ei. Însă ele ascund și un adevăr nerostit și nedorit: că acesta ar putea fi bolnav. Totul este posibil e o invitație la o călătorie emoționantă, presărată cu umor și multă sensibilitate, în viața unor persoane pentru care familia redevine totul.
*
Primele romane ale scriitoarei franceze Virginie Grimaldi (n. 1977) au fost toate bestselleruri (Prima zi din restul vieții mele, O să‑nțelegi când o să fii mai mare, Parfumul fericirii e mai puternic când plouă, Era și timpul să aprind iar stelele — considerată, în urma unui sondaj național realizat de France 2 la finalul anului 2022, cartea preferată a francezilor, Când amintirile vor veni să danseze).
În 2020 și 2021, autoarea a ocupat locul 2 în Top 10 al romancierilor francezi care au vândut cele mai multe cărți în Franța.
*
„O poveste duioasă și emoționantă care vorbește despre boli și despre relații de familie nu întotdeauna ușor de gestionat. Te atașezi cu adevărat de personaje, iar scriitura lui Virginie Grimaldi este cuceritoare. E primul roman scris de această autoare pe care‑l citesc, dar nu și ultimul.”
„O carte care m‑a făcut să râd și să plâng în același timp. Subiectul abordat este dureros, însă are o notă de umor și de dragoste pură. Cartea pune accentul pe importanța legăturilor de familie, pe momentul prezent și pe împlinirea propriilor visuri.”