Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      Tragedia de la Hutani

      Tragedia de la Hutani

      Cel mai mare accident rutier din istoria Romaniei
      0.0 / 10 ( 0 voturi)

      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2022
      Editura:
      Tip copertă:
      Paperback
      Nr Pag:
      152
      Colectie:
      ISBN:
      9786061369034
      Dimensiuni: l: 14.8cm | H: 21cm
      Descriere

      ”Tragedia de la Huțani – cel mai mare accident din istoria României” este povestea nenorocirii maxime care a avut loc vreodată pe un drum din România.

      48 de oameni morți într-o mlaștină

      29 iunie 1980 este cea mai neagră zi din istoria rutieră a României. De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, peste 80 de oameni s-au îngrămădit într-un autobuz pe drumul Suceava – Botoșani care nu avea decât 33 de scaune.

      Pentru mai mult de jumătate dintre aceștia avea să fie ultima lor călătorie. Cursa s-a oprit brusc la intrarea în județul Botoșani, când din cauza căldurii, a supraîncărcării, dar și a unui defect de fabricație, o anvelopă a mijlocului de transport a explodat. Uriaș ghinion, s-a întâmplat exact în timp ce traversa un pod.

      Autobuzul s-a răsturnat într-o mlaștină, unde au murit 48 de oameni. Copii care nici măcar nu împliniseră vârsta școlarizării, tineri căsătoriți cu nașii lor, mamă și copil și mulți, mulți alții. Autoritățile comuniste au mușamalizat teribilul eveniment rutier, despre care nu s-a relatat în presa vremii.

      Mărturii cutremurătoare

      După 42 de ani, Gabriela Erdic și Sergiu Bălășcău, fondatorii ziarului Botoșăneanul, au refăcut firul evenimentelor și au descoperit că la peste patru decenii și într-un regim democratic, unele instituții încearcă în continuare să ascundă documentele din dosar, că unor anchetatori le este încă frică să vorbească și că inclusiv unii supraviețuitori evită să relateze ce s-a întâmplat atunci.

      Au reușit totuși să intre în posesia unor acte importante și să culeagă mărturiile cutremurătoare ale unor supraviețuitori, martori, anchetatori.

      Toate acestea au compus ”Tragedia de la Huțani – cel mai mare accident din istoria României”, singura carte scrisă vreodată despre maxima nenorocire petrecută vreodată pe o șosea a țării.

      Gabriela Erdic

      A debutat în presă în 2007.

      A fost redactor și realizator de emisiuni la televiziunile Tele M și Somax.

      Este cofondator al ziarului online Botoșăneanul, pe care în calitate de redactor șef îl coordonează editorial de la apariția sa, pe 31 august 2009.

      Din 2022 realizează ”Botoșăneanul TV”, prima emisiune exclusiv online difuzată live la Botoșani.

      Este vicepreședintele Asociației B-Right Media, calitate în care a fost ofițer de comunicare pentru mai multe proiecte europene.

      Sergiu Bălășcău

      Și-a început activitatea în mass-media în anul 1998.

      De-a lungul anilor a fost director și redactor șef al mai multor ziare și televiziuni locale.

      A scris și la publicații centrale, precum ”Adevărul”, ”Cotidianul”, ”Mesagerul” și ”Jurnal de Investigații”.

      Are la activ colaborări cu ”Societatea Academică Română” și publicația de limbă italiană ”Sette Giorni”.

      Este cofondator al ziarului online Botoșăneanul, singurul din Botoșani care a trecut de 1.000.000 de cititori unici în decurs de o lună.

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.