În 1977, anul marelui cutremur, Olimpiu este un tînăr pedagog la un internat de liceu din provincie, fără vreo perspectivă de avansare profesională şi avînd relaţii uneori de-a dreptul periculoase cu elevii pe care îi supraveghează. Are o soţie, Dida, şi un fiu, Mihai, iar apartamentul lor este mereu călcat de socri, de părinţi, de fraţi şi surori. Dintre aceştia se remarcă Radu, fratele Didei, diagnosticat cu o boală psihică, dar care, după cum descoperă Oli, are de fapt abilitatea de a transfera în conştiinţa sa spiritul unui plutonier al armatei române din 1917 şi notează cu acribie povestea acestuia într-un jurnal. Cititorul devine astfel martorul vieţii cotidiene sub regimul comunist, marcată de sordid şi de frica de autorităţi, precum şi al momentelor tensionate prin care treceau soldaţii români spre finalul Primului Război Mondial. Două lumi îndepărtate şi la fel de cenuşii se întîlnesc în Transfer, o frescă a unor epoci de mult apuse.