Procedura civila este „gramatica” sau „aritmetica” dreptului civil. In lipsa sau prin ignorarea ei, adeseori, drepturile civile n-ar fi decat „teoretice si iluzorii”, simple elemente decorative si retorice.

In pofida schemelor geometrice prin care se structureaza procedura civila, conferindu-i astfel o certitudine „gramaticala”, totusi, ea opereaza cu principii, notiuni si concepte dinamice, evolutive. In primul rand, pentru ca insasi viata juridica este mult mai prolifica decat solutiile legislative imaginate. Apoi, pentru ca normele conventionale si cele europene (ex-comunitare), facand parte din dreptul intern si aplicandu-se cu preeminenta in raport cu normele nationale, impun continue si subtile remodelari sau chiar reconsiderari, indeosebi prin interpretare teleologica.

Codul de procedura civila, adoptat prin Legea nr. 134/2010, este incitant nu numai prin unele dintre dispozitiile lui innoitoare si, izolat, inedite, dar si prin resolicitarea unui exercitiu intelectual de interpretare doctrinara si jurisprudentiala, fie pentru ca, uneori, textele legale sunt criptice, fie pentru ca, alteori, ele sunt excesiv de flexibile.

Uneori, pe alocuri, in contextul incercarii de exegeza a dispozitiilor Codului de procedura civila – mai ales din cauza propriilor nedumeriri sau neintelegeri, iata, asumate si regretate – am facut unele observatii, aparent arogante ori sententioase. Nu sunt insa, bineinteles, constatari ,,normative”, ci pur si simplu adnotari ,,descriptive”, avand doar rosturi sugestive, de invitatii la colocviale clarificatoare, mai intai chiar in propriul interes.