„Primul care a remarcat talentul viguros al fostului «uneltitor împotriva siguranţei Statului» (aceasta era sentinţa standard pentru toţi indezirabilii politici) a fost după aceleaşi mărturisiri târzii ale Mitropolitului Antonie din Amintiri despre scriitori – Gala Galaction.

Tot acolo citim că Geo Bogza, care a citit romanul în manuscris, entuziasmat, nu s-a mulţumit doar cu o declaraţie patetică («sunt gata să mor pentru dumneata»), dar a acceptat să-i fie, într-un fel, naşul literar, dându-i o recomandare pentru editură.

O recomandare a lui Geo Bogza cântărea greu în epocă, atât de greu, încât a putut să adoarmă (pe o clipă) chiar şi ochiul întotdeauna treaz al cenzurii comuniste din 1970, deşi mai târziu autorul, în spiritul învăţăturii christice a Dumnezeului nemuritor din om, admite şi altceva. Cenzorii, crede dânsul, au trăit şi ei în acest «iad», dar în sufletele lor au mai păstrat «resturi de omenie».

O supoziţie care, din păcate, pare să fie infirmată, între altele, şi de zidul de tăcere ridicat în jurul acestei cărţi despre veşnicia celor «trei ceasuri» ale iadului totalitar.” (Andrei ȚURCANU)