„Raul Popescu a găsit o formulă personală, ludică și serioasă deopotrivă, cu care a construit o lume cvasisuprarealistă, cu elemente gotice, fantaste, în care bântuie multă melancolie, o filosofie de viață ascunsă și mult umor subtil, metaforic. tristețile lui van helsing e un volum aparte, care pare să-și găsească antecesorii în onirismul autohton, deși cred că s-a hrănit și din multe lecturi romantic-germanice și vampiric-filmice. Dar totul e atât de bine prelucrat și sublimat încât devine o lume verbală de sine stătătoare și plină de enigme și atracții. Aceasta e o poezie care nu seamănă deloc cu ce se produce acum, ca realism mizerabilist generalizat, pe piața românească de poezie. E din altă lume și altă finețe, ca o gură de cloroform parfumat cu un fel de eternitate.” - Magda Cârneci

*„Pe Raul Popescu îl cunoaștem ca dramaturg și romancier. De data aceasta însă ne întâlnim cu Raul Popescu, poetul. Nu e nicio nepotrivire aici pentru că de mult bănuiam că Raul e la bază poet. Lucrul acesta se simte și în proza și în dramaturgia lui, infuzate de stranietate și ritmuri hipnotice. Raul spune povești poetice, încărcate de emoție și pline de ascunzișuri. O poveste avem și aici, a
unui van helsing damnat și tenebros, aflat în dialog epistolar cu poetul-alchimist klenke. Două voci limpezi și răscolitoare care trasează destine biografice sinuoase și descriu dintr-o perspectivă existențialist-onirică o realitate ce înfrigurează. Rămâne senzația unei experiențe aproape mistice, cu duioșie și cruzime, în care revelația și ocultarea coexistă, la marginea unui univers rece și
neprietenos. Rămân muzica și iluminarea.” - Cosmin Perța

„După ce, într-un serios studiu academic, a vizitat, pe urmele lui Ioan Petru Culianu, modernitatea timpurie ca vast catalog de experiențe oculte, Raul Popescu încearcă acum să capteze cu mijloacele poeziei aura ocultă amodernității aflate la asfințit.” - Caius Dobrescu